Angajații CEO încasează bonusuri substanţiale de Sărbători, deşi situaţia economică a companiei de stat ar indica mai degrabă tăieri de salarii şi restructurări.
Primă de Crăciun 2022. Angajații Complexului Energetic Oltenia încasează primele bonusuri de Sărbători. Este vorba de prima de 200 de lei pentru fiecare copil minor aflat în întreținere. Aceasta intră în posesiea angajaților din Complexul Energetic Oltenia în data de 5 decembrie.
Suma de 200 de lei este netă și se acordă an de an de Moș Nicolae. Minerii și energeticienii vor mai beneficia, până la finalul acestui an și de alte prime.
Astfel, în data de 12 decembrie va fi acordată angajaților companiei energetice o primă de Crăciun în valoare de 1.300 de lei. De asemenea, administrația a notificat sindicatele din Complexul Energetic Oltenia că, în data de 15 decembrie, va fi virată în conturile angajaților lichidarea la salariu.
Totodată, pe 20 decembrie, va fi acordată prima tranșă din economia la fondul de salarii. Aceasta are o valoare de 1.000 de lei net, dintr-un total de 1.512 lei net. Diferența rămasă va fi achitată la începutul anului viitor. Nu în ultimul rând, minerii și energeticienii vor mai primi, pe 27 decembrie, avansul salarial. Complexul Energetic Oltenia are în momentul de față peste 11.000 de salariați. Efortul financiar pentru acordarea bonusurilor pe final de an va fi unul consistent.
7 din 10 companii oferă anul acesta primă de Crăciun angajaților. Ce bugete alocă angajatorii români
70% dintre companiile participante la cel mai recent sondaj eJobs au declarat că anul acesta vor oferi angajaților beneficii extrasalariale de sărbători. 7,5% au răspuns ferm că nu au bugetat o astfel de acțiune, în timp de 22,5% nu știu încă dacă vor face sau nu ceva în acest sens.
64,3% au ales primele în bani, care reprezintă, de altfel, și stimulentul cel mai dorit de angajați. 43% vor organiza o petrecere de final de an pentru toată echipa, iar 28,6% dintre angajatori vor achiziționa coșuri cu produse specifice de sezon pentru toți angajații. Alte beneficii menționate de participanții la sondaj au fost voucherele și tichetele cadou, zilele libere suplimentare, tichetele de vacanță și tombolele cu premii.
A devenit o tradiție ca finalul de an să fie marcat de angajatori cu astfel de recompense pentru angajați și, chiar dacă valoarea pachetelor oferite a fluctuat de la un an la altul, a rămas un obicei de la care companiile nu au abdicat nici măcar în anii mai dificili din punct de vedere economic. Ce am observat, de asemenea, este că rămâne relativ constantă predilecția pentru anumite tipuri de stimulente. Spre exemplu, primele în bani sunt cele mai apreciate de angajați și, prin urmare, rămân și cel mai des oferite.
Aproape o treime dintre respondenți au declarat că valoarea pachetului de sărbători va fi de peste 1.000 de lei pentru fiecare angajat. 25% au alocat, în acest scop, între 400 și 600 de lei, 14,3% între 200 și 400 de lei, 7,1% între 600 și 800 de lei, iar 3,6% între 800 și 1.000 de lei. 21,4%, în schimb, se vor limita la un buget cuprins între 100 și 200 de lei pentru fiecare angajat din companie.
Un sfert dintre managerii de HR și managerii de departament care au participat la sondaj spun că bugetul pe care l-au avut anul acesta la dispoziție a fost mai mare decât anul trecut, iar 64,3% declară că au sumele alocate au rămas la fel.
„Companiile măsoară constant nivelul de satisfacție a angajaților, iar unul dintre elementele pe care le urmăresc este legat de cum ar putea să crească motivația inclusiv folosind stimulente extrinseci, precum beneficiile. De aceea, i-am întrebat și ce ar oferi angajaților, dacă nu ar avea limită de buget, astfel încât să se diferențieze în piață ca un angajator dezirabil în această perioadă. 65% au pus pe primul loc salariile suplimentare pentru toți angajații, iar pe locul al doilea (menționat de 52,5% dintre manageri) se află săptămâna de lucru de patru zile, cu scurtarea programului la 32 de ore pe săptămână”, mai spune Ana Călugăru.