Raed Arafat critică medicii care au demisionat de la DSP București: „E ca soldatul care, în timpul războiului, îți spune că e prea greu”

Patru epidemiologi și-au dat demisia de la DSP București, invocând volumul mult prea mare de muncă drept motiv pentru decizia lor.

Ca urmare a acestor hotărâri, Raed Arafat a avut o reacție dură, în care compară situația cu cea a unor soldați aflați în război.

Patru epidemiologi au demisionat de la DSP București.
Medicii au invocat volumul prea mare de muncă drept motivul demisiei.

Vineri seară, directorul adjunct al DSP București, Florentina Iacobi, a anunțat demisia a patru medici epidemiologi, care susținuseră că volumul de muncă al instituției este mult prea ridicat.

Raed Rafat critică demisiile din DSP București

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a pus sub semnul întrebării cele patru demisii, în condițiile în care România se confruntă cu o criză sanitară ce se poate asemăna chiar cu un război.

„Când vine cineva şi-ţi spune că e prea mult volum de muncă în timpul bătăliei, e ca şi soldatul care în timpul războiului îţi spune:

«Este prea greu pentru mine în război, am plecat!». Faptul că-ţi depui demisia să pleci

pentru că volumul de muncă e mare în timpul unei pandemii şi să fii din domeniu este, totuşi, un pic sub semnul întrebării.

Cu toţi ştim că este foarte mult de muncă, pentru că e pandemie”, a declarat Raed Arafat.

Pentru că există un mare deficit de personal, la DSP București au fost detașați 100 de medici: 90 de medicină școlară și 13 medici epidemiologi. Toți urmează să își înceapă munca de luni. scrie ombun.net