Raluca Zenga a comentat zvonurilor legate de presupusa separare de bărbatul căruia i-a dăruit doi copii.
După 17 ani de relație, cei doi ar fi decis să pună punct relației, în urmă cu aproximativ un an, dar de atunci ar fi vrut să păstreze aparențele unei familii.
Raluca şi Walter Zenga ar fi ajuns la divorţ din cauza distanței (ea locuieşte la Dubai, el a antrenat în Italia) și a lipsei de comunicăre, scrie Fanatik.
Ei ar fi încercat să rămână împreună de ochii lumii și de dragul celor doi copii ai lor, însă, în realitate, și ar fi văzut fiecare de viața sa.
Raluca Zenga a dezmințit total zvonurile conform cărora nu ar mai forma un cuplu cu tatăl copiilor ei.
„Așteptându-l pe tati! Nu am folosit până acum platformele sociale pentru a face declarații de presă sau dezmințiri…
dar forțată de imprejurari m-am gândit să liniștesc apele… Având in vedere că presa din România ne dă deja despărțiți… vreau să clarific că familia noastră a stat neintregita doar datorită COVID-ului cu restricții de călătorie și obligațiilor
de antrenor ale soțului meu – noi nu am putut merge in Italia și până la sfârșit de campionat el nu a putut veni in Dubai! Toate bune și Dumnezeu să ne aibă in pază!”, a scris Raluca Zenga.
Ultima apariție publică a celor doi împreună a fost în luna martie a acestui an, la o emisiune TV. Cei doi au intrat live prin skype, separat, Raluca Zenga fiind izolată cu copiii în Dubai, iar antrenorul fiind prins în focarul din Milano.
„Raluca ar fi trebuit să vină la mine, cu copiii… dar acum este imposibil! Nu mai vreau să stau departe de familie!
Unde mă duc eu, vreau ca familia să fie cu mine! Starea psihică este grea. Mă simt fără ajutor, fără putere.
Pentru mine, cel mai important este că sunt copiii bine”, declara Walter Zenga.
La aceeași transmisiune live, Raluca Zenga a fost la un pas să se dea de gol,
după ce pur și simplu nu a știut să răspundă la întrebarea simplă, de când nu și-a mai văzut soțul.
„Nu mai știu de când nu ne-am mai văzut… Îmi trece timpul mai ușor, pentru că sunt cu Walter Jr și Samira și facem lucruri absolut minunate împreună”, a spus Raluca Zenga. Sursa romaniatv.net