Recensământul 2022 a început cu stângul. Etapa de autorecenzare, pe care fiecare român o putea face online sau la centre special deschise în acest sens, nu a avut mare succes. Recensământul online poate fi realizat până la 15 mai, data limită de completare a formularelor. Românii au obligaţia să completeze datele pentru Recensământ 2022, însă autorecenzarea în sine nu este obligatorie. După 15 mai însă se poate ajunge la amenzi.
Recensământul Populației și Locuințelor din România se referă la populația rezidentă care trăiește pe teritoriul țării noastre şi oferă statistici despre structura demografică și socio-economică a populației, gospodării, fond locativ, condiții de locuit și clădirile în care sunt situate locuințele. Datele obținute sunt folosite pentru politici publice naționale și locale, cum este în cazul alegerilor, de exemplu, dar şi în activități administrative sau de cercetare.
Amenzi de până la 3.000 de lei pentru românii care nu completează datele la Recensământ 2022
Până acum două săptămâni, statistica arăta că doar 2 din 10 români se autorecenzaseră, la mai bine de o lună de la inceputul recensământului populaţiei şi locuinţelor. Asta deş procesul se desfăşoară exclusiv online, iar statul oferă şi o zi liberă pentru cei care completează formularele până pe 15 mai.
Autorecenzarea în sine nu este obligatorie, însă este una dintre cele două metode (alături de recenzarea prin interviu față în față) prin care se poate îndeplini obligația de cetățenilor de a răspunde la recensământ.
În schimb, recensământul este o datorie cetățenească și este în beneficiul tuturor. Prin urmare, refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete sau eronate în cadrul procesului de recenzare constituie contravenții care pot fi sancționate cu amendă între 1.000 și 3.000 lei.
Recensământul se poate face şi prin interviu cu un recenzor între 16 mai și 17 iulie 2022. De asemenea pot fi amedanţi şi care refuză să răspundă la anumite întrebări.
“Oferirea de răspunsuri false periclitează exactitatea datelor statistice și implicit contribuția celorlalți cetățeni de bună-credință. Lipsa disponibilității de a coopera reprezintă o contravenție și poate fi amendată conform legii. Dacă ne dorim politici de care să beneficieze comunitatea noastră, atunci și noi trebuie să oferim informații reale și complete”, informează siteul recensamantromania.ro.
Cum se completeaza formularul de autorecenzare online
Completarea chestionarului de recensământ durează între 10 și 20 de minute. România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.
Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcţie de situaţia avută la momentul de referinţă al recensământului care este ora „00:00” din ziua de 1 decembrie 2021. Etapa de autorecenzare presupune, în premieră pentru România, două etape distincte: autorecenzarea online şi autorecenzarea online asistată, pentru îndrumarea persoanelor cu abilităţi digitale mai reduse.
Persoanele se loghează cu Codul Numeric Personal, după care, în cursul validării, acesta este înlocuit cu un cod de 40 de caractere.
Ce trebuie să faci ca să primeşti o zi liberă pentru autorecenzare
Românii care completează formularul în sistem online primesc, la cerere, o zi liberă, plătită. Angajatorii sunt astfel obligați să le acorde salariaților o zi liberă, plătită, dacă aceştia arată cu au completat formularul online în prima etapă a recensământului populației.
În cazul persoanelor salariate se acordă o singură zi liberă, plătită indiferent dacă aceasta a realizat auto-recenzarea pentru sine și pentru alți membri ai gospodăriei (a copiilor minori, de exemplu) ori pentru alte persoane, conform art. 49 din OUG nr.19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, aprobată cu completări și modificări prin Legea nr.178/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Următoarea etapă a recensământului constă în colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, în cadrul cărora datele colectate vor fi înregistrate, cu ajutorul tabletelor, în chestionarul electronic. Această etapă se va desfăşura între 16 mai – 17 iulie.