Este bine ca în ziua de miercuri să rostim o superbă rugăciune pentru a avea parte de bunăstare și liniște sufletească.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești miercuri
„Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai facut Om din Maica cea Sfanta în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci
de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea celui intunecat.
Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor,
am toată speranţa şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de greu, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi, ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai necajesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te supar cu cugetele mele cele rele,
precum făceau iudeii cei necredincioşi, ci să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce:
Iertate să-ţi fie păcatele. Amin” ,
Acesta este textul rugăciunii .