Chiar dacă măsurile de relaxare vor fi luate începând cu 15 mai, criza sanitară nu se va termina până în luna iunie a acestui an, potrivit declarațiile șefului DSU, Raed Arafat. Astfel, acesta a negat datele oferite de un studiu care arată că peste 99% dintre cazurile de coronavirus din România vor fi eradicate până pe 18 iunie.
Când se încheie pandemia în România
Raed Arafat a spus că datele sunt eronate și a evitat să dea o dată oficială la care se va încheia pandemia și a argumentat că nimic nu este sigur. Totuși, șeful DSU a precizat că suntem într-o stare stabilă în ceea ce privește îmbolnăvirile.
„Eu nu pot să spun nimic. Nu cred că suntem în această scădere. Părerea epidemilogilor nu e așa. Noi avem acum ba 360 de cazui, ba 290. Nu suntem încă într-o scădere. Trebuie analizate cazurile active, cazurile vindecate. Suntem într-o fază stabilă, dar nu cea în care să spunem că suntem într-un trend descrescător. Sperăm să atingem acest prag peste două săptămâni.
Trebuie să respectăm regulile. În vară am putea avea cazuri puține dacă temepratura are un impact, dar trebuie să respectăm regulile. Trebuie să încercăm să nu mai ajungem la focare cum este cel din Suceava.”, a spus Raed Arafat, potrivit Spynews.ro.
Starea de urgență se poate prelungi
Autoritățile au precizat de fiecare dată că măsurile de relaxare pentru populație vor fi luate doar dacă număr de cazuri scade și evoluția este una pozitivă. De aceea, este posibil ca starea de urgență să fie prelungită încă o dată, dacă acest lucu se impune. Potrivit șeful Cancelariei premierului, niciun scenariu nu este exclus.
Printre aceste scenarii se află și cel al prelungii stării de urgență, dar și cel al decretării unei stări de alertă.
„Există toate scenariile pe masă, există inclusiv posibilitatea prelungirii stării de urgenţă, există scenariul modificării acestei situaţii şi declararea stării de alertă, care să permită autorităţilor adoptarea unor măsuri restrictive de o amploare mai mică, aşa cum există şi posibilitatea renunţării la situaţia de urgenţă şi de a derula o campanie de informare amplă în rândul populaţiei astfel încât gradul de conformare la recomandările autorităţilor să fie unul foarte ridicat”, a declarat Ionel Dancă la Digi24.