Val de praf saharian peste România. Medicii avertizează că acesta ne poate cauza probleme de respirație. Valul de praf se suprapune peste canicula cu care se confruntă țara noastră în aceste zile.
Val de praf saharian peste România
Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizică din Iași, spune că uneori praful saharian aduce bacterii care pot fi nocive atât pentru oameni, cât și pentru animale, pentru că afectează aparatul respirator.
Studiile au arătat că în acești nori de praf saharian care ajung și spre zona Europei în cantități de aproximativ 80-120 de tone anual, uneori au fost descoperite bacterii, ciuperci respectiv agenţi patogeni care pot fi uneori nocivi pentru oameni și pentru animale pentru că afectează aparatul respirator sistemul nervos și produc alte afecțiuni, a declarat profesorul Silviu Gurlui pentru Antena 3.
Val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă
Meteorologii au emis cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat valabil până pe 31 iulie.
Potrivit specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie, în cea mai mare parte a țării, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă.
Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia și Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
Luni, 26 iulie, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat în regiunile vestice.
Potrivit specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie, când este Cod galben – fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă) vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.