Noi, cei de peste 40,45, 50 de ani, suntem o generație care nu se mai întoarce:
O generație care a mers și s-a întors de la şcoală pe jos.
O generație care, dacă profesorul te trimitea după cretă la secretariat, te umflai de parcă erai mesagerul Organizației Națiunilor Unite.
O generație care a studiat singură, nu aveam bani pentru meditații sau mai bine zis nu se dădeau … dacă nu înțelegeai ceva, rămâneai după curs și ți se explica.
O generație care a stat la tablă și a scris cu mândrie în fața clasei.
O generație care nu mergea cu automobilul la şcoală.
O generație care scria în jurnalele sale, o generație de elevi care și-au făcut temele singuri, nu și-au sunat părinții.
O generație ruşinată să stea pe scaun, în autobuz, lângă un adult în picioare.
O generație care a râs mult și în linişte cu frații înainte de somn, ca să nu ştie părinții că sunt treji.
O generație care crede în Dumnezeu, care a respectat mult părinții, profesorii sau vecinii.
O generație care s-a jucat pe stradă și a băut apă de la fântână.
O generație care a iubit binele, frumosul, adevărul și a fost mulțumită.
Suntem o generație care, din păcate, nu se mai întoarce!
