Posibile noi simptome ale COVID-19

Sindicatul naţional al dermatologilor-venerologi din Franta alertează cu privire al aparitia bruscă de pete roşii pe piele, uneori dureroase, şi a unor leziuni temporare de urticarie.

După simptomele respiratorii, după pierderea gustului şi mirosului, apar manifestările cutanate ale Covid-19.

Sindicatul Naţional al Dermatologilor-Venerologi (SNDV) din Franţa avertizează, într-un comunicat de presă citat de BFMTV, asupra simptomelor care pot apărea pe piele în caz de contractare a bolii Covid-19.

„Un grup de WhatsApp format din peste 400 de dermatologi, organizat de SNDV, indică leziuni ale pielii, asociate sau nu cu alte simptome de Covid”, se arată într-un comunicat de presă publicat de acest sindicat al medicilor, transmite Mediafax.

SNDV enumeră simptomele în cauză: acrosindroame (pseudo-degerării la extremităţi), apariţia bruscă a unor pete roşii uneori dureroase şi a unor episoade trecătoare de urticarie.

Pacienţi „potenţial contagioşi”

Uniunea dermatologilor sugerează dacă apar aceste simptome ale pielii, să se consulte (să sune) cât mai curând un medic specialist. Analiza numeroaselor cazuri raportate SNDV arată că aceste simptome pot fi asociate cu Covid-19, se arată în comunicat.

„Alertăm publicul şi medicii pentru a detecta aceşti pacienţi potenţial contagioşi cât mai repede posibil (ei nu prezintă neapărat semne de dificultăţi de respiraţie)”, concluzionează comunicatul.